'OPTIC, -Ă, optice, -ce s.f., adj. I. 1. S.f. Ramură a fizicii care se ocupă cu studierea naturii luminii, a emisiei si absorbţiei ei, cu fenomenele legate de propagarea si de interacţiunea ei cu diverse substanţe etc. ♦ Parte a fizicii care se ocupă cu studiul radiaţiilor de aceeasi natură cu lumina (radiaţii infrarosii, ultraviolete etc.). ◊ Optică electronică = domeniu al electronicii care studiază miscarea electronilor în vid, într-un câmp electric sau magnetic. 2. Fig. Fel, mod de a vedea si de a interpreta faptele si fenomenele; concepţie, punct de vedere. II. Adj. 1. Care se bazează pe lumină, care ţine de fenomenele luminii sau de senzaţiile vizuale, privitor la astfel de fenomene si de senzaţii; care aparţine obiectului de studiu al opticii (I 1). ◊ Centru optic = punct de pe axa unei lentile către care tind punctele principale si cele nodale ale ei si prin care raza de lumină trece fără să-si schimbe direcţia. 2. Care ţine de vedere sau de organele de simţ ale acestuia. ◊ Nerv optic = nerv care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul nervos respectiv din creier. - Din fr. optique.
Sursă : DEX'98 (24978)  - RACAI

'optic adj. m., pl. 'optici; f. sg. 'optică, pl. 'optice
Sursă : DOR (267179)  - siveco

'OPTI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de vedere; propriu vederii. ◊ Nerv ~ nerv care transmite percepţiile vizuale de la ochi la centrul corespunzător din creier. 2) Care ţine de optică; propriu opticii. Aparat ~. /<fr. optique, lat. opticus
Sursă : NODEX (345693)  - siveco